rugăminte citadină
25 Feb 2010 3 comentarii
in Poezie
duduie,
ia aşează tu oraşul ăsta cu picioarele pe barba mea…
gândeşte-te că sunt doar o hârtie pe care a crescut iarbă…
dă-mi viaţă!
te rog, fă-te că tratezi omenirea cu indiferenţă,
şi lasă albul de ianuarie să fugă!
aşa-i când eşti copil
şi nu ai niciun glonţ înfipt în ceafă!
tu…
doar supune-te gâlcilor lipite de asfalt
şi gropilor - prize scurtcircuitate de ploaia de sare, ce împietreşte tot oraşul ăsta…
Feb 25, 2010 @ 18:53:51
o poezie ce cred ca este inseparabila de conditia umana si cred ca face referire la partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei umane
Feb 25, 2010 @ 18:59:07
te-ai descurcat si cu cuvintele astea;))felicitari,inca una…de colectie:))
Mar 10, 2010 @ 17:32:37
Dar poezia ce e? De unde începe ea să fie importantă? Fiindcă trei miliarde de fiinţe emit idei… poetice, ba chiar cu rimă, şi ar cam trebui să fie vorba despre poezie, nu? Poeziile sunt de prea multe ori încropite, necioplite, chinuite.